Cinemarts

Nu, nu am dat bir cu fugitii si nici nu am aruncat Cinemarts la gunoi. Mai multe persoane m-au intrebat de ce nu au mai aparut materiale noi pe Cinemarts, de ce nu am mai scris nimic?

Pai… problema este serviciul. Am un proiect la care lucrez acum, foarte important si care ma solicita la maxim. Cand ajung seara acasa sunt mort de oboseala si nu stu cum sa fac sa adorm mai repede. Teoretic, saptamana aceasta ar trebui sa termin ce am de facut la acest proiect si sa revin la nivelul cunoscut de activitate on-line

P.S. Aici ar fi fost perfecta o poza cu o foaie de hartie pe care scrie "Vin imediat!" agatata la geamul unui chiosc sau unei case de bilete

Dailymotion.com este un site care ofera servicii de video sharing, foarte asemanator cu Youtube. Este sustinut de o companie franceza, au devenit destul de cunoscuti si se pare ca au inceput sa atraga din ce in ce mai multi utilizatori.

Dailymotion permite incarcarea unor fisiere video de 640/480 pixeli, maxim 20 de minute si care sa nu depaseasca 150 Mb. Restrictiile sunt decente, poti incarca diverse clipuri fara sa te lovesti prea des de limite. Pentru impatimiti, exista posibilitatea de a se inregistra pentru statutul de MotionMaker, care ofera cateva beneficii in plus: optiunea de a incarca fisiere mai mari, posibilitatea de a publica in format HD (sau… ceea ce inteleg ei prin HD), fara limita de timp.

Procedura este simpla: incarci un film, ii bifezi optiunea "Creative Content", completezi un formular si astepti ca ei sa iti faca upgrade la MotionMaker.

Astepti.

Cum am asteptat eu. Mai mult de un an.

Degeaba.

Le-am dat cateva mail-uri incercand sa aflu ce este in neregula, nici un raspuns. De un an de zile "Pending".

Incep sa ii dau dreptate unui prieten de-al meu care zicea ca francezii sunt buni numai la vinuri, poezii si arte frumoase. In rest sunt praf.

Astma si anghina pectoris, complicatii ale arteriosclerozei se vindecau dupa cum pretindea o reclama din 1922 cu medicamentul Sklerolsyrup, al Prof. Dr. Vlad Mladejovsky din Praga.

In acea perioada medicina era inca la inceput. Neavand la dispozitie tehnologia pentru a putea face investigatiile de astazi, bolile erau depistate abia in momentul in care simptomele erau atat de puternice incat il indreptau pe pacient la medic. Tratamentele incercau sa inlature aceste simptome, necunoscandu-se exact cauza multor afectiuni. Pe atunci, moartea din cauza unei boli era privita firesc, ca pe un deznodamant inevitabil.

Farmaciile si drogheriile erau afaceri infloritoare. Se castigau multi bani si farmacistii aveau un statut asemanator medicilor. Preturile medicamentelor erau foarte mari, chiar pentru produse obisnuite, cum ar fi pliculetele de ceai. Farmacistul cumpara spre exemplu un sac de ceai de menta de la tarani cu 300 de lei apoi il impartea in pliculete de hartie de dimensiunea celor de astazi, care erau vandute la pretul de 25 de bani. Profitul era fantastic.

 

Industria Sanitara Romana facea reclama la o gama foarte larga de produse, dintre care merita amintite instalatiile pentru dezinfectarea, filtrarea si purificarea apei. Dupa venirea la putere a comunistilor singurele purificatoare de apa se mai aflau in dotarea statiilor de tratare a apei. In rest cei care locuiau la tara nu aveau ce instalatie sa isi procure pentru a dezinfecta apa de la fantana sau din alte surse.

Iata ca am gasit si o reclama la un laborator particular de analize medicale. Nu vreau sa ma gandesc la metodele pe care le foloseau pentru analiza sucului gastric. Oricum, era o perioada in care ce spunea medicul era sfant, indiferent daca gresea sau nu. Erau cazuri de pacienti pe care chiar s-au facut experimente medicale (cel putin in Statele Unite) fiind supusi la interventii chirurgicale experimentale. In 1922 tuberculoza facea ravagii, necunoscandu-se nici un tratament pentru aceasta boala. Mai putin de 10% din pacienti supravietuiau bolii si abia in 1943 a fost descoperit antibioticul care poate trata TBC-ul.

Tot in acea perioada intrau in Romania si primele instalatii de radiologie, aparate de ultima ora care revolutionau medicina. Foarte putini cunosteau sau luau in seama efectele nocive ale razelor X. Istoria orala aminteste ca in acei ani, bolnavii instariti cheltuiau sume mari de bani pentru a se duce la radiolog si a se aseza la aparatul Rontgen, convinsi fiind ca razele X ii vor vindeca. Medicii de atunci acceptau astfel de practici: evident, taxau fiecare "sedinta" in parte. Din pacate rezultatele acestor "tratamente" erau dezastruoase.

Institutul de frumusete "KOSMESIS" oferea tratamente cosmetice, pentru doamne si pentru… domni! Reclama aceasta mentioneaza ca specialistii care lucreaza acolo au fost instruiti la Academia Cosmetica din Viena. Oare chiar exista asa ceva sau era o formula de marketing? In orice caz, ultima fraza a reclamei m-a facut sa zambesc

Urmarind de-a lungul timpului diverse emisiuni la televizor, am retinut undeva in subconstient imaginea microfoanelor folosite la TV, iar cand am vizitat site-ul oldmics.cz le-am recunoscut vazandu-le pozele.

Iata ce am reusit sa-mi aduc aminte:

Acesta era un microfon AKG folost de catre TVR in studio si care putea fi vazut pe masa prezentatoarelor care anuntau programul serii. Erau intotdeauna 2 microfoane, asezate unul langa celalalt. Nu stiu de ce era moda ca peste tot sa fie doua microfoane, poate pentru a avea unul de rezerva in cazul in care celalalt se defecta in direct?

Microfoane Shure folosite tot de TVR la diferite emisiuni

Microfon Shure folosit foarte des pe scena, la spectacolele transmise de TVR: Steaua fara nume, festivalul de la Mamaia, etc.

Microfon Sennheiser folosit la congresele PCR, la tribuna, sau la cuvantarile lui Ceausescu. In aceste ocazii erau mai multe microfoane aliniate (7-8 microfoane). Mi s-a confirmat ca au fost folosite si in studioul TVR la Telejurnal. Din ce imi aduc eu aminte erau totusi 2 microfoane subtiri, rotunde, asezate unul langa celalalt. Memoria ma poate insela.

Microfon Unitra pentru amatori, folosit la casetofoanele Unitra care au fost vandute in Romania in perioada 1976-1980. Mama a avut in acea perioada un casetofon cu un microfon exact ca acesta, dar caruia i-am venit eu rapid de hac

Microfoane Tesla folosite de catre amatori: puteau fi folosite pentru inregistrari facute acasa pe casetofoane sau magnetofoane. Modelul din stanga a fost ales de maica-mea dupa ce am stricat eu primul ei microfon de la casetofon. Credea probabil ca acesta va fi mai rezistent… s-a inselat L-am stricat mult mai rapid

Microfon Grundig, dinamic, pentru amatori. Microfonul acesta imi trezeste niste amintiri legate de scoala generala:

La fiecare inceput de an scolar, eveniment deosebit, cateodata dimineata la gimnastica de inviorare sau la serbarile de sfarsit de an, eram adunati in curtea scolii, in “careu”. Pe scena de beton din fata intrarii din scoala se instala o statie de amplificare, doua boxe imense la marginea stanga si dreapta a scenei si un microfon, exact ca acesta. Profesorul de “lucru manual”, de la atelier, impreuna cu cativa elevi imbracati in halate albastre scoteau instalatia, trageau cablurile si o montau.

La inceput, atunci cand se construise scoala existau niste megafoane agatate de peretii acesteia. Probabil si statia de amplificare era alta, dar care ori s-a defectat, ori a trebuit sa fie inlocuita din cine stie ce motiv. Cert este ca desi ma fascinau acele megafoane pe care le vazusem la scoala, cand am venit eu in clasa I acestea nu mai functionau si atarnau ruginite agatate de peretii scolii.

Statia de amplificare folosita acum era facuta cred in atelierul scolii, fiind bagata intr-o cutie de lemn ca un geamantan, adusa pe o masuta neagra, metalica, si acoperita cu un covoras alb, brodat cu rosu la margini. Boxele, mari, erau facute tot din lemn si fiecare continea 3 difuzoare. Difuzoarele erau prinse direct de placaj, fara nici un fel de protectie in afara unei plase verzui, facuta ferfenita, din aceea care se punea pe vremuri la ferestre sa nu intre insectele in casa.

Se vedea ca toata instalatia fusese reparata si ras-reparata: cablurile lipite cu izolir band, mufele lipsa, butoane de reglaj actionate cu o surubelnita. Microfonul fusese si el desfacut, de la an la an se mai adauga peste el cate un strat de scotch.

La inceput, cand eu eram in clasa I statia functiona destul de bine. Vocea se auzea curat si bine amplificata, pana dincolo de parcul de langa scoala. Cu timpul insa, de la an la an se auzea din ce in ce mai incet si mai prost: la sfarsitul clasei a VIII-a vocea din difuzoare era atat de distorsionata si de infundata incat abia se mai intelegea ce spunea vorbitorul.

Am avut si eu odata ocazia sa vorbesc la acel microfon cand m-au pus la nu-stiu-ce serbare sa spun o poezie. Abia atunci am vazut in ce stare jalnica era microfonul: fusese lipit cu scotch, apoi desfacut, lipit din nou, de atatea ori incat urmele lasate de vechile benzi de scotch se murdarisera iar microfonul abia se mai tinea fara sa se desfaca intr-o gramada de piese. In primii ani exista si un stativ de microfon, pe care nu l-am mai vazut dupa clasa a IV-a.

Astazi inauguram rubrica Promisiuni electorale dedicata declaratiilor science-fiction din politica romaneasca, inaintea alegerilor.

 

Radu Mazare si Mircea Geoana

Inca din secolul trecut promisiunile electorale au dus de nas romanii indiferent de perioada istorica: si in cea interbelica, si pe vremea comunistilor, si dupa Revolutie. Daca dupa instalarea puterii rosii in Romania promisiunile erau servite de aparatul de propaganda al puterii, nefiind vorba de alegeri ci de imaginea Romaniei pe plan intern si international, incepand cu 1989 specialistii in proganda au inceput ei insisi sa faca politica si sa-si creeze propriile platforme electorale.

Am deschis aceasta rubrica fiind socat de promisiunile lui Geoana pe care le-a facut cel mai probabil, marcat de febra euforica ce l-a cuprins imediat ce a fost validat candidat al PSD pentru functia de premier.

Acesta a declarat:

Cred cu tarie ca trebuie sa diferentiem impozitul pe venit. Trebuie sa-l reducem la 10% pentru cei cu venituri modeste, sa-l pastram la 16% pentru cei cu venituri medii, iar cei cu venituri mari vor fi supraimpozitati. Cei hiperbogati trebuie sa plateasca pentru bogatia acumulata.

PSD promite cresterea salariului minim pana la 1.000 RON, dublarea pensiilor pentru agricultori, tarif social la consumul de energie electrica, TVA redus la alimente, 1.000 de noi crese si 1.000 de gradinite, pact national pentru sanatate, medicamente compensate si gratuite pentru toate persoanele cu venituri reduse, construirea a 1000 de km de autostrazi, modernizarea a 1000 de km de cai ferate, apa si canalizare in toate localitatile.

Radu Mazare:

Vom construi 500.000 de case cu 500 de euro metrul patrat.

Avand in vedere ca aceste declaratii depasesc nu numai limita bunului simt, dar si pe cea a realitatii, propun modificarea Codului Penal care trebuie sa prevada pedepse cu inchisoarea si confiscarea averii pentru promisiunile electorale neindeplinite. Este vorba de o inselatorie la nivel national care se perpetueaza de prea mult timp.

Cand comunismul a inceput sa expire, dupa moartea lui Stalin, nimeni nu credea ca vom ajunge in anii 80 sa traim o viata duplicitara. Era un joc de teatru perfect: la scoala purtai cravata cu tricolor, recitai poezii patriotice, participai la actiunile pionieresti fiindca asa trebuia in timp ce acasa, in familie, ascultam impreuna cu parintii Europa Libera si Vocea Americii.

Am participat la actiunile in care colegi de-ai mei erau facuti pionieri. Eram pus sa vorbesc despre faptul ca urmarisem activitatea lui X de cand a intrat in scoala si trebuia sa spun ca merita sa poarte cravata rosie. Evident ca era prima oara cand il vedeam pe acel elev si imi repetam mecanic numele lui in minte ca sa nu-l uit. Totul era un joc de teatru la scara nationala. La fel cum militianul din cartier se prefacea ca o alearga sa o prinda pe tiganca vanzatoare de guma, surprize si seminte care era in fiecare zi la poarta scolii, dandu-i un avans considerabil si fugarind-o in reluare, de parca era Paganel in urmarirea fluturilor.

Revistele aratau acelasi lucru. Fraze STAS, repetate si amestecate, in fiecare revista. Spiritul pionieresc impregnat penibil in benzile desenate. Poze cu "tovarasu" si "tovarasa" colate patetic. Va mai aduceti aminte?

Eram o natiune de jucatori de teatru. Multi politicieni de-acuma pun in scena talentul antrenat pe vremea "odiosului". Au facut parte din aparat si stiu exact cum sa manipuleze prin propaganda. Spre norocul lor, societatea de astazi le pune mai multe instrumente la indemana. Scene mai frumoase, efecte speciale mai spectaculoase. Si gaz halucinogen.

Mai tineti minte serbarile de 23 August facute pe stadion? Am fost si eu cu clasa acolo. Nu era nici o chemare patriotica, era pur si simplu dorinta de a-mi pastra nota la purtare maxima.

Nu se accepta nici o derogare de la regulile spectacolului de teatru. La nivelul piesei, toate derapajele erau amendate. Dar la nivel uman se inchideau ochii si se musamalizau delicat toate scaparile. Un coleg de-al meu, in joaca, din greseala, a aruncat cu buretele murdar de creta in tabloul "tovarasului", de deasupra clasei. S-a declansat ditamai furtuna, de ochii lumii (adica a acelora informatori). Profesoara comandant de unitate de pionieri a cerut scaderea notei la purtare, a chemat elevii parintilor la scoala. Se vedea ca asta este rolul pe care si-l juca la perfectie. Intr-o pauza l-a luat deoparte pe elev si l-a linistit, spunandu-i ca nu se va intampla nimic rau. A doua zi, "sarcinile" sale de comandant de unitate pe linie de partid erau mult mai "importante" si au "impiedicat-o" sa se mai ocupe de problema tabloului. A stiut profesoara cum sa se scoata. Nu mai trebuie mentionat ca elevul nu a patit absolut nimic.

La televizor vedeam cel mai grotesc teatru posibil. "Tovarase Nicolae Ceausescu, tovarasa Elena Ceausescu!" spuse de copii cu cel mai puternic spirit patriotic in voce, ca o rugaciune rostita din suflet. Era teatru. Acei copii stiau ca asa trebuie sa spuna, si asa spuneau. Nu simteau absolut nimic din cuvintele pe care le rosteau.

Pe stadioane tineretul, adica cei de clasa a VIII-a si cei de liceu organizau spectacole grandioase. Stateau zile intregi, vara, la repetitii, in soare. Cum au rezistat? Mi-e greu sa-mi explic. Eu am facut parte doar din spectatori, probabil ca, din fericire, nu aveam destule calitati comuniste sau pionieresti ca sa fac parte din elita vazuta de presedinte. A fost mai bine asa. Elita isi dadea sufletul de caldura stand in picioare pe stadion si executand miscarile stabilite. Eu stateam cuminte pe o banca din tribuna.

Am fost actori. Am reusit sa scapam de teatrul care ne intrase in sange? Am mai putea trai intr-o astfel de piesa? Cat am pastrat in noi din mentalitatea "sa ne facem ca muncim"? Intrebari care au, pentru fiecare din noi un alt raspuns.